A fost odată ca niciodată…
A fost odată una bucată Făt Frumos. Pe persoană fizică.
A fost odată una bucată Ileana Cosânzeana. Tot pe persoană fizică.
Și ambii nu dădeau cu virgulă la inventar.
A fost odată o poveste ce unde nu mi ți-a apucat mintea tânară și crudă și unde nu mi ți-a ‘zvârlit-o cât colo, dând apoi cu ea de pământ de s-au cutremurat și cerurile răzbite deja de prea multe păcate strigând netihnite la ele.
Și mintea asta prea goală și deșirată fost-a numa’ bună să slujească drept sac de-ndesat la puzderii de datini ale vulgului neîntrebat pe sine se, de către un Moș Gerilă cu prieteni zeci și sute, ce veacu’ și-l dregeau prin colbul împroșcat pe gardurile primitoare ale sufletelor moi și gata gata aburinde pentru mlădiat de cu seamă.
Eeeehheeeeee, Harap Alb….
Și ho ho ho, Moș Crăciun…
Că veni vorba, apropos carevasăzică, Moș Crăciun nu există!!
Da, știu… Hai, adunați-vă de pe jos, care mai aveți inimă…. să facă față în lumea asta țesută din șireturi vechi, ‘năclăite-n noroi și roase de șobolani nespălați pe dinți, după o cină cu mujdei, brânzică și ceapă.
Și cu mai sus-pomenitu’-n groapă șad bine-potrivit pe-o rână, blajini și suavi, și de-alde Făt Frumosu’ și de-alde Cosânzeana Lenuța, ținându-se de mânuță cu ce falange iluzorii le-or mai fi rămas nepăpate de viermișori la fel de străvezii.
Mitul lui Făt Frumos și al Ilenei/Ileanei Cosânzene este un mit universal.
Deși prin alte părți îmbracă și el haine potrivite recunoașterii în zonă, desigur.
Un mit care a zămislit multe victime și va continua să secere nemilos psihicuri fragile și neostenite.
O poveste deosebit de frumoasă ce ațâță așteptări ridicole și croiește inadaptări majestuoase. Asta trecând cu vederea peste incoerența logicii și șubrezimea transpunerii într-o realitate socială cât de cât acceptabilă pentru un om ce se poate privi ca și cum ar fi terminat a se trage din maimuță sau care și-a șters definitiv scuipatul suflării Dumnezeiești de-asupra-i.
Un mit ce posedă însă, din toate păcatele cu putință, o forță enormă. E ca un val de căldura ce te impresoară pe neașteptate cand trebuie să ieși și chiar nu se mai poate discuta vreo alternativă – ieși când ți se cere să ieși și cu asta basta. Daca vrei sa te bucuri de prospețime și in viitorul imediat, desigur…
Eu unul poate că îmi permit să vorbesc așa cu detașare…
Să-mi bag bocancii împuțiți și jegoși în așa puritate de poveste diafană.
Eu sunt ăla care, copil fiind, se oftica enorm când, privind un film de acțiune, pe erou îl trecea instant un chef de schimburi salivare cu nu știu ce eroină găsită acu’ câteva minute singură-singurică pe strada împăienjenită (see what I did here? ;)) ) de inamici lugubri și hâtri in diavolicismul lor împielițat.
Eu eram ăla care ura din toată profunzimea cordului său întreruperea șirului narativ pentru ca personajul masculin să-i permită celui feminin aflat în primejdie o aninare iscusită si fix calculată pentru a evita plonjarea în prăpastia nenorocirii musai când coasa morții oglindea rânjetul expectativ al acesteia, în timp ce craniul îi zornăia a “The winner takes it all”.
Tot eu eram acel individ care, el cu mânuța lui l-ar fi umflat in bătaie pe eroul ce se îndrăgostea ca un tembel de orice fustiță fluturată de vântul primejdiei taman atunci când treaba era mai multă la el în mușuroi iar fețele urâte, negre la suflet și dușmănoase n-aveau niciun firicel de păr macar cu care să-l șantajeze și intimideze pe bravul nostru ispravnic de marețe fapte justițiare. Asta pana când ea, diva, sărmana (că până la urma unele chiar n-aveau nicio vină), talentata, valoroasa pășea suav în peisaj și devenea obligatoriu obiect special conceput pentru a primi spre ea, în mod invariabil, diverse ațintiri de obiecte punătoare de sintagme “în pericol” lângă “viață” (cuțite, bricege, toporașe, pistolașe, mitraliere, tunuri, clasicele bombe cu fitil, praștii și ce se mai gasește pe la casa omului infracționar/criminal).
Bănuiesc că ați prins ideea – la mine povestea asta cu Făt Frumos a fost cam expirată și nu a prins vlăstari sub nicio formă… sau poate nu am urmat cu îndeajunsă conștiință, fervoare și perseverență instrucțiunile de pe pliculețele cu răsad… sau le-am luat de la țărani deghizați… eh… una din astea. Nu a crescut mai deloc. Frumos nici atât.
Cu toate astea… din păcate… spre rușinea crâncenă proprie… în adâncul inimii, pe undeva… există o oareșce propensiune către oareșcare alinare și bandajare a făpturilor reprezentante de sex slab, în special în momentele în care încep cu grijă și precauție să ude regulamentar coada pisicelor prinse ici-colo…(note to self: oare de la jivinele astea învățat-au oare meșteșugul pisicelii născătoare de întoarceri stomacale în anumite specimene imune la astfel de practici? hmmm…)
Lăsând miștoul la o parte…
Realizez uneori îngrozit puțintel cât de adânc sunt astfel de mituri înrădăcinate în însăși esența ființei noastre.
Este de fapt vorba despre renumita mediere și plămădire socio-cultural-istorică.
Dacă de mic copil (nu copil mare, ci mic, c-așa vreau eu) tot vezi în absolut orice desen animat sau film sau absolut orice că există un personaj masculin ce ajută personajul feminin portretizat drept mai slab și degrabă atrăgător de circumstanțe denumite generic “ananghie”… vezi asta mâine, poimâine, răspoimâine, ieri, alaltăieri… devine deja o gravură drept în centrul minții/inimii mult prea tinere și maleabile pentru a putea judeca cu de la sine putere.
Iar efectele pe termen lung sunt devastatoare.
Poate voi face o a doua parte, în care să lansez o analiză mai serioasă.
Un astfel de subiect ar merita măcar atat.
Până una-alta, luați de vă scăldați privirea: “cum este o zi din viața ce urmează a fi trăită incontestabil în mod ultra-fericit până la adânci bătrâneți” (este link direct la sursă, deci nu mai este nevoie de precizarea ei; pășiți dar în site și mergeți la secțiunea “The Photos”; probabil le știți deja… nu-i bai, merită revăzute).
Pași:
1. Priviți!
2. Mai priviți o dată!
3. Ce final e mai plauzibil: ăla de-l știți voi sau ăsta din poze?
4. Gândiți!
5. Meditați!
Puricele ăla de se potcovea… o fi fost purice de Brontozaur?
That He who is I, but not Me 