Se da: avem o stana. Stana asta suntem eu sau tu, sau oricare dintre noi. Fiecare cu stana lui.
La stana avem oi. Oile-s bune pe langa-ograda de om (aduceti-va doar aminte la intrebarile clasice: ce ne da noua oaia???)

Lupii manca oi => lupii-s naspa, cu exceptia alor de-au ales PR-ul potrivit incat sa fie considerati caini de paza 😉 Si n-am obosit destele degeaba cu vorba asta, caci urmeaza sa propun a considera ca pe langa oi, fiecare avem si lupi in dotare la noi la stana. Pentru al nostru stabiliment poate ca nu-s chiar lupi ca ne stim si cunoastem si nu ne latra, dar in extern nu se prea poate pune ramasag pe urmele de colti de dihanie.

Daca tot o dam in de-astea, sa presupunem doar, ca-i moca, sa zicem asadar prin absurd ca dispunem si de-un croitor care poate face un costum de oaie de cade perfect pe orisice lup, inclusiv fiziologic, pana la un anumit punct. Adicateala de lupu-si trage pe dansu’ costumasu’ lu’ nea croitor, pana si zana a buna din Cenusareasa crapa de ciuda cu-nghetata-n botic. Cu alte cuvinte, pentru ceva timp, lupu devine oaie ca oaia din oaie nascuta. Si invers, de ce nu? Mioara blajina poa’ sa devina lup de-si schimba lana la cine treb’e.

Bun, so what?
Pai simplu: de-s lasat liber cu relax in minte, scot diverse la soare sa le mai vad la fata – ideile de mai jos sunt simple si cu siguranta deja transpuse pe tipar fizic sau digital cu alte ocazii de ilustri mai cunoscuti decat mine 🙂 Eu plesnesc rapid cateva paragrafe, cat sa pune de instigare atatare foc ideatic.

Cand da dilema peste tine cu camionu’ (dileme gen cat de tonifiante sunt anumite tranzactii), cea mai simpla si bine-facatoare la ten e abordarea economica. Asa te dai si tu pe spate ca omu’ si poti privi oarecum detasat/a, cu indestula obiectivitate cat s-aprinda macar ceva leduri in punctul din semnul de intrebare. In economie avem de-a face cu mijloace banesti, cele mai apreciate muritorilor de rand si cele mai usor de perceput cand apar sau dispar. In cazul interactiunilor interumane este mai degraba vorba de alte chestiuni, care daca e sa le pictam neurologic o dam in alte de-alea, asa ca hai sa consideram ca de baza intr-o interactiune om-om sunt anumite schimburi energetice. Adica prin ceea ce spun/fac interlocutorii se produc permutari de energeii in fiinta lor.

De pilda, o cearta se poate considera a reprezenta un schimb de energii negative.
O discutie placuta poate fi privita drept un paraias in dublu sens de energii pozitive.
O cearta constructiva si mai putin la sentiment (polemica s-o botezam pentru moment) poate fi la baza desenata ca-un manunchi energetic negativ, insa, daca interlocutorii nu-s mucosi de 3-4 ani, pot filtra chestiile astfel incat sa perceapa si priceapa chestiile faine d-acolo si…. si aici intra-n poveste croitorul ala de costume de oaie pentru lupi. Sa zicem deci ca filtrarea asta a sensului brut, astfel incat la final energia aparent negativa sa posede totusi efecte mai degraba benefice este rezultat viu al fainosagului costumatorului amintit.

Si-atunci tot ce ramane de facut e sa ne punem pe ‘numarat oi. Si lupi. Si costume de oaie poposite vremelnic pe blana de lup. Si eventual sa introducem ordine si disciplina pe fisa postului la stana. Si sa vedem ce stane externe ar trebui sa punem mai la respect si pe care ne-am neglijat aiurea.

Sa luam un caz concret iluzoriu.
Avem stana X si urmatoarele cazuri cand tragem asa o linie de inventar dupa ce punem placuta in vitrina:
1. cu X am schimbat majoritar oi (energii pozitive)
2. cu X am schimbat majoritar lupi (energii negative)
3. in anumite cazuri, fie 1, fie 2, lupii n-au fost lupi pe bune iar mioarele nu prea behaiau curat.

Ok then, stana noastra ce obiectiv are? De se cheama stana, musai sa aiba maxim de schimburi cu oi, nu? Of course.

Iar daca X stana numita mai sus ne trimite majoritar lupi, un cioban cu cap pe urmeri si far’ de smartphone sa-l strice la timp si idei, ce-ar zice? Ar cadea putintel la judecat’, ar mai numara o data, ca asa e-n fizica si-ar zice: baaaah… colea-n batataura mea-s mai multi lupi si par a sta. No, apai musai ca de la X nu mai primesc lupi. De- vrea sa trimita oi, ghini, de nu, duca-se. Simplu si logic.

Dar vai, uitaram noi ashe repede de croitor? Ala/aia de poa’ sa mestesugeasca costume faine de juri ca ce-i aia, nu e aia cu adevarat. E plauzibil dar ca din oile de le numarasi acum, unele dintre ele sa fie de fapt lupi. Sau, ia de colea-ncurcatura, unii dintre lupii prezenti acum la numaratoare sa fi venit sub chip de oi. Eh, e ca se complica treaba? Pai deh, daca erau oi, normal ca fura primiti si omeniti. Si-apoi cum sa-ti dai cu parerea pe viitoru’ acu’ pe vine ca nu-ti va pune-n casa tot oi cu iz de lup?

Apare deci o variabla extra – cine dracu’ tocmeste si-arunca cu bani in criotoru’ asta? Ca de buna seama nu munceste pe idealuri si nici pentru patrie si popor. Daca tu esti ala de-l platesti, e de ajuns sa-ti dai seama de asta – anume sa constientizezi si realizezi faptul ca tu esti ala de investeste bani in croitor ca sa-ti faca oi din lupii primiti de la stana X. De ce ai face asa ceva, oare, te intrebi (sau cel mai probabil nu)? Cine stie, poate ti-a picat pata pe stana X de la neste ochelari roz de i-ai pus involuntar la al ei indemn si nu-ti mai dai seama de coloarea banului dat la croitor si ai impresia ca platesti nimica toata la inceput… pana vezi ca banii se duc, croitoru’ moca nu presteaza si brusc lentilele se decoloreaza si costumele vechi se uzeaza si nu le mai carpeste nimeni si vezi lupii lupi si nu oi ca mai demult.

Si iac-asa ti se dezleaga ochii si zici ca bah, gata, lupi nu mai primesc, c-altfel ce naiba stana pot sa ma numesc?
Sa nu uitam totusi ca din lupii astia de au fost la numarat, unii pot fi oi pe bune si pe rele… da’ careva croitor sa-i fi schimbat… al tau, la primire, al stanei X la purcedere, cine stie…

Ideea de baza e sa constientiezi treburi si sa privesti dincolo de imaginile scurte si diafane.

Daca de la X stana primesti mai multi lupi decat primesti oi, dezirabil se numeste ca ar fi sa inchei trocul cu aceea.
Daca stana ta duce la alta mai multi lupi decat oi, nu te mira cand ti se-nchide poarta-n nas si face unduituri aeriene din batista.

Daca-atunci cand ploua si e naspa stana X trimite lupi la tine, ca deh, n-are unde sa-i tina sa-i apere de ploaie… ca n-au loc si oi si lupii impreuna… dar atunci cand e frig si vant nu dai de cioban la X sa-ti deschida sa-i trimiti inapoi, ca totusi nici tu nu ai adapost la infinit…. iar cand e soare si frumos se uita tot iar poteca batuta-n noroi de la X catre tine dispare in tarana neatinsa… iar oile venite de la X sunt de obicei ambalaj pentru lupi…

Vine cateodata vremea cand realizezi ca trebuie sa socotesti economic ce se intampla intre tine si cei din jurul tau. Daca iesi pe minus iar cei vesnic imprumutati la tine sunt vesnic disparuti atunci cand nu mai au nevoi noi, e cazul sa refaci calculele si sa-ti reorientezi investitiile. Poti socoti pe termen lung, poti analiza pe termen scurt. Unii lucreaza doar pe termen scurt, platesc acum pentru acum, iar daca pierd, nu pierd mult. Cand obiectivul nu este aici si acum, nici pierderile nejustificate nu pot fi acoperite la infinit, in speranta ca, cine stie cum, la un anumit moment, vei observa cu stupoare ca lupii erau de fapt oi sau alte stani isi vor schimba programul. Ideea ca cineva sa va schimba dupa ce e obsinuit intr-un anumit fel este sortita majoritar a se numara printre listele de: bad idea.

Sunt cazuri in care, din cine stie ce motive, stana cuiva poate-ar vrea sa trainuiasca un croitor smecher… si-atunci investeste in el la greu si automat primeste si lupi far’ de numar, tocmai pe ideea prezentei de material pentru croitorasul cel pe viitor abil.
Sau, in alte situatii, este posibil ca stana cutare sa aiba nevoie a se afisa cu mai multi lupi la purtator, motiv pentru care, desi n-asterne totusi-un welcome home la intrarea pentru lupi, primeste si nu da ‘napoi prea devreme sau cu graba.

Aici pericolul de paste scurt si mult e tocmai obisnuinta unora de a continua in daruiri de lupi, asa in absenteism imediat si total de cuget si simtire. Si tocmai aici prinde-a creste pilda in care trebuie set back, relax si spus pe limba potrivita: bah, mars dracu’ acasa! Nu-i usor, dar e necesar.

Nimeni nu interactioneaza pe moca, orice stana viseaza la oi cat mai multe.
Pe termen scurt sau/si pe termen lung.
A oferi hotel de lupi la liber ajuta doar pana cand croitorul e satul de convertit la costume, pana la punctul in care propriile oi deja devin minoritate in propria-ti stana, din cauza importurilor de la altii. Pentru aceia, stana ta e aur curat, mereu va fi cautata fix pentru asa ceva, mereu parasita fix cand functiile hoteliere nu mai pot face fata pe degeaba – la tine-si tin lupii, la altii-si schimba din oi si desigur ca hotelurile de lupi, dupa ce-s roase si mancate nu mai par frumoase pentru oi.
Asa cum un burete imbibat in jeg nu mai poate absoarbe si este aruncat, pe motiv ca nu mai ajuta la nimic.

Deci timpul pentru “spune nu lupilor” treb’e bine calculat, ca nimeni nu plateste pentru stricaciunile de lup strain la propria-ti stana decat tu insuti/insati. Si oaia “cazuta” pentru reparat va fi o oaie-n minus data pentru alta stana. Si-atunci incepi sa porti nume ca nu dai oi la schimb. Si-n lume nume de-asta fug mai sprintar decat numarul de lupi tinuti sub adapost. Si etichete vin degraba, cele cu minus-s tiparite cel mai trainc si frumos.

Advertisements

Pfoai, de-abia astept sa ma infrupt dintr-o inghetata de-aia cu slana de porc cu bucati de carnati si ceapa!!
Cum???!! (in romana bei – da-ti o palma cu rezervare de nu stii ca tocmai te-am numit boss da boss!)
Cumva nu impartasesti aceeasi iubire devoratoare de asa delicii culinare inghetate ca si mine? E oare posibil???

Si-n timp ce voi va dati jos de pe dulapuri sau din cuiere sau stergeti de praf niscai topoare, furci si alte instrumente de incurajat, stimat si adulat diversitatea umana si exprimarea libera, eu incerc sa inteleg totusi de ce naiba nu va place inghetata de porc cu aroma de ceapa. Poate ca nu sunteti ca mine??… Hmm… o fi oare adevarat ca nu toti oamenii sunt la fel? Neah, e o prostie!

Pai se-ntampla dom’le ca asa cum unii dintre voi nu sunteti fani ai anumitor mancaruri, nici altii dintre noi nu sunt fani ai anumitor chestii interesante si degraba generatoare de placere pentru voi astilalti.
Fiindc-acest “organ” ce se cheama creier si zace in cutiile craniene ale unora functioneaza diferit de la individ la individ. Si accentul aici e pe cum functioneaza si cum anume este structurat, format, modelat si adapat din frageda pruncie si pan’ce ai nimerit cu ochii-aci. Daca-l uzi cu de-alde Becali, talk-showuri a la Kanal D sau de-astea… ce cauti aici? Cu siguranta n-ai ajuns pana la randul asta, e doar fantasma Elodiei ce te bantuie chinuita ca oita far’ de stapan ucis miseleste de CNA-ceva.

Creierul asta e ba electric, ba chimic, cumva. Minunant si mirobolant el creste prin networking si nu neaparat prin marime. E ca furtunile astea jegoase de apar din senin cu sute de fulgere si tunete. Mai intai percepi feerica manifestare a diferentelor de potential. Asta e partea electrica. Apoi toti aia de au la-ndemana ceva aparat foto dau fuguta sa pozeze restul de eliberari naturale sa le urce ‘napoi in cloud. Eh, astia multi care misuna dupa faza electrica, care cu ce si cum poate, sunt faza chimica. In neuronu’ mai mult sau mai putin singur trece curentu’ si-apoi la final de drum activeaza neste chestii chimice care se zbat in spatiul sinaptic pana-ajung sa dea cu share la neuronii vecini cam ce doreau ele sa arate ca manca, beau, pe unde zac in ce club sau piata si tot ashea. Deci impuls electric in axon si apoi transmitere chimica cu valente variate in spatiul sinaptic.

Si-apai daca mie-mi place sa ling la inghetata da porc cu da toate, astea inseamna, nu-i asa, ca la mine in creieras chimicalele alea de se misca prin sinapse sunt multe nevoie mare si maxim de active tocmai cand purced la a ma bucura de sus numitul aliment imaginar. Iar la voi in musuroi este loc pentru zabava maxima tocmai in sus mentionatele momente. Deci daca inghetata de porc nu duce la miscari masive de chimicale in anumite zone cheie din al vostru creier, logic ca n-are cum, Doamne feri, sa reprezinte o atractie culinara precum in cazul meu.

Ii sititi p-aia de nu dorm o noapte-ntreaga de la o gura de cola? Sau p-aia de se fac praf dintr-o bere la halba?
Oare de ce, de ce… de ce? Tocmai de-aia, ca in organism la ei s-a aciuiat o sensibilitate crescuta la cofeina (chestia aia din cola de da dependenta), respectiv alcool/etanol in bere. Si fiindca-s asa de gingasi la substantele astea, nu-i nevoie sa le cunoasca in cantitati industriale pentru a ajunge la aceleasi efecte la care alti semeni ajung cu truda si sudoarea fruntii. Eu unu’ dorm ca pruncu’ dupa consum de energizante, ceea ce inseamna ca am dezvoltat o toleranta la cofeina, adica pentru a simti acelasi efect ca unul cu teama de cola, trebuie sa se miste mai multe chimicale in sinape decat se misca la unul cu sensibilitate crescuta la cofeina, deci eu trebuie sa bag cateva cani de cafea in mine.

Deci bah, e chestie de cum e structurat ca retea si functionalitate creierul tau fata de al meu, comparativ cu al lui X-ulescu, diferit de-al lui Y-ulescu s.a.m.d. ma-ntelegi sau ce naiba facem aici? Daca tu te bucuri maxim la ciocolata, eu ma bucur maxim la inghetata de porc, ca asa s-au reglat chestii la mine in organism, inteles au ba?

Carevasazica, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la inghetata de porc si mi-aduc aminte ce sarbatoare si hora mare se-ncinge-n neuroni de la papilele gustative chemare, abia-abia ce-mi pot abtine tresaltarea de bucurie, ferice de mine. Tu nu, ca urasti inghetata asta, ca la tine-n cap e durere si chin si chmicalele alea-s duhnind a hoit prin sinpase. Eh, vad ca parca ti-e mai clar…

Dar hai dar sa facem putin schimb de loc si roluri. Hai sa numim inghetata x drept variabila “necunoscuta”. Si sa inlocuim aceasta necunoscuta cu orice altceva… cu chestii asa mai comune, mai de moda, da trend, de-astea overrated si utilizate total defazat de contextele in care si-ar avea rostul pe bune. Hai sa inlocuim cu atingerea la sentiment, cu fiorul iubirii, cu focul nestavilit al chimismului neinteles. Sa inlocuim dar cu iubirea. Asa “neantic” vorbind.

Deci e asa o moda acum cu iubitu’ a tot si a toate, ca-mi trebe camioane de-alea mari de le-arata la Discovery de cara pamant din minele de aur, de-ala pline cu lamai multe, multe, concentrate.
Dom’le, iubesti? Bine dom’le, bravo! Si iti si place? Frumos, ce sa zic. Iti aduci aminte de inghetata de mai sus? Ar fi oare ciudat ca iubirea pentru mine sa fie cumva ca inghetata de porc pentru tine?
Adicatelea tu mori si invii si te rasucesti intre fazele astea eterice cu gandul la iubire, ca asa-i la tine chimia in creierii capului?
Ete eu nu simt ashea. Asa cum tie nu-ti place inghetata de porc, nici eu nu ma omor cu de-astea de te transforma pe tine. Fiindca la mine chimia-i alta – relativ simplu, asa-i?

Frate, fratica, fratioare… nu e greu de inteles. La tine-n cap sunt niste substante de te activeaza maxim atunci cand doar cu gandul te purcezi la ideea de iubire intruchipata prin persoana cutare reprezentanta efemera a incarnarii acesteia. Si astea-ti fata fluturi in stomac si chestii de-astea aparent mirobolante. Care sunt totusi faine, dar majoritatea le intelege si asociaza extrem de prost si aiurea cu chestii fara absolut nicio legatura cu subiectul.

Bei, la mine substantele din capsor au alta dinamica. Sunt chill si leguminoase-n linistea ierbii, cand suna pe drum tumultul serii… unde nu-i activare, nu e. Pe de-o parte fiindca intelepeciunea strica fiorul primordial al iubirilor prost intelese, de orice tip ar fi ele. Multi veterani ai iubirilor concrete nu sunt in stare nici dupa ani buni de practica sa diferentieze intre trairi ce tin strict de “iubire” si trairi adiacente – senzatia de fluturi in stomac, ca veni vorba, nu e data de iubire, e data de o chestie chimica ce se activeaza in stari traduse popular in nervozitate, emotii… faptul ca astea apar si in asteptarea a ceva legat de iubire nu echivaleaza cu ea. Si exemplele pot continua inclusiv la nivele de complexitate superioara. Pe de alta parte, tocmai ce discutaram mai sus – sensibilitatea mare la mine e mai degraba la alte chestii, gen informatie si noutate, de care am nevoie in tone, si nu la de-astea de se simt prin nervi si “lacrami”. Ca astea de se simt prin nervi activeaza naspa sensibilitati la chestii neplacute. Asa cum vorbiram de aia care beau cola si nu pot inchide noaptea un ochi. Iaca fix asa unele persoane sunt mai sensibile la partile de uzura nasoala din iubire decat la alea resimtite mai placut. Si aici vine partea 2. Ce castig si ce pierd?

Voi aia “sensibili la frumos”, multi, putini, majoritari totusi, aveti mai mult de castigat din iubirea generica, fata de cat aveti de pierdut. Pentru ca pe voi partea frumoasa din poveste va activeaza atat de mult si dezirabil incat se merita, per ansamblu, sa treceti si prin parte nasoala si cu suspine si chestii udatoare de cozi de feline si consumatoare de galeti de inghetata si/sau alcool, depinde de ce parte a genului te afli. Daca e de facut un calcul simplu si de tras linie, voi astia de mai sus iesiti pe plus.

Astilalti care-s cu chimie diferita prin creiere nu prea se bucura de aceleasi avantaje. Astia, daca trag linie si s-apuca de adunat, ies pe minus si cu dobanda la rate nefacute. Asa ca, simplu daca e de-analizat, cat de prost/proasta sa fii sa te bagi in chestii din care iesi pe minus si cu virgule si cu da toate din alea mai nesuferit de acceptat? Prost sa fii, noroc sa ai, doar asa sa mai scape ceva mai interesant pe 0… Astea nu inseamna ca-s fiare insensibile, numa’ bune de aruncat in caruta spre fier vechi ca niste jivine cu sange rece ce se-ncalzesc la sfasieri de durere cantata la orice ora din zi sau din noapte pe posturi de radio trendy… inseamna ca le prinde mai bine sa fie niste fiare precaute, daca tin si li-e drag sa fie totusi functionale incat sa-si faca treburile ok fara suplimente alimentare…

Asadar… tu, generic vorbind, te bucuri la x chestii – astea x chestii sunt acele lucruri, fiinte, contexte, evenimente etc care te activeaza optimal la nivel de creieras si, per ansamblu, iti confera la final o stare de oarece confort si buna stare sau cel putin un sentiment de auto-valorificare.
Eu unul la aceleasi x chestii de te bucura pe tine resimt in final oarecum opusul a ceea ce resimti tu.
Cum ti se pare asta? E ilogic, imposibil, irational? Sa ne amintim de inghetata aia de la inceput.
E oare ilogic, imposibil, irational sa nu preferi oricand inghetata de porc?
Eu sunt structurat altfel, deci ma activez optimal la actiunea altor valente din fiinte, contexte, evenimente etc.

Un introvert, de exemplu, isi incarca maxim bateriile de unul singur si nu in baie de multime. O persoana orientata cognitiv valorifica informatia, stimularea proceselor de cunoastere mai mult decat “hranirea” unor procese afective, deci va prefera de pilda documentare fata de filme emotionante care nu stimuleaza intelectual sub absolut nicio forma. Astia sunt din gama alora de considera inteligenta sexy si probabil sunt mai atrasi de ideile superbe din capul unor reprezentanti modesti ai sexului opus, care devin brusc irezistibili, comparativ cu cele mai bune “bucate” posibile care se ofilesc maxim si negativ cand deschid gura sau fie doar prin mesajele inscriptionate/transmise vestimentar.

Sunt cateva reguli de baza:
1. Sensul este logica suprema. Pentru a face ceva, acel ceva trebuie sa aiba sens. Si nu sens de dragul sensului. Un sens in sine, pentru sine, pentru tot si pentru nimeni. Asa cum tie iti place sa iesi pe plus si altora le place sa iasa pe plus. Diferenta este ca plusurile tale nu sunt plusuri si pentru ei, asa cum plusurile lor nu sunt plusuri si pentru tine.
2. Diversitatea este fundamentul dezvoltarii si evolutiei. Nu este nevoie ca toti sa fim la fel. Atat timp cat libertatea ta nu este afectata, nu interveni pentru a restrange libertatea celorlalti. Nu te crede Dumnezeu doar pentru ca la un moment dat se intampla sa faci parte din grupul majoritar.
3. Nu exista obiectivitate. Fiecare are mereu dreptate in sinea lui, intr-un anumit context, intr-o anumita situatie. Cat de mult sau cat de putin conteaza asta, depinde de modul in care se interpune in ansamblul de contexte si situatii. Iar asta de regula transpare mult mai tarziu, din cu totul alte perspective. Ceea ce ajuta acum poate fi dezastru pentru viitor. Ceea ce distruge acum, poate ajuta pe viitor. Dar cine ar accepta sa fie distrus pentr un viitor mai bun? Si cine ar accepta distrugerea copiilor sai pentru un prezent mai bun? Cei care nu au viitor, traiesc in prezent si gandesc pentru prezent. Cei care traiesc in viitor prin altii tind sa gandeasca pentru viitor. Cine are de fapt dreptate? Cum poti vedea ca bucata de pamant pe care stai este de fapt o insula in mijlocul unui lac de pe o insula dintr-un ocean, daca nu ai zburat vreodata si nici macar la tarm nu ai ajuns?

Zi de zi sunt obligat sa traiesc intr-o lume care aprecieaza superior extroversia si sentimentele. Traiesc doar in Balcani, unde fierberea de sange e la mare pret.
Zi de zi sunt obligat sa incerc a ma raporta optim la niste repere externe, pe care nu le resimt totalmente intern.
Si cu toate acestea incerc zi de zi sa vad, sa inteleg lumea, sa ma comport cumva in termenii unei realitati in care extroversia si sentimentele sunt prioritare, desi uneori total ilogice si inutile, din punctul meu de vedere. Cum e de exemplu hranirea cainilor fara stapan.

Cum ar fi oare pentru un extrovert orientat pe sentimente sa traiasca intr-o lume majoritar introverta si cognitiva? Cata energie ar pierde inutil doar si doar in procesul de adaptarea la realitatea banala de zi cu zi?
Cum ar fi oare sa i se ceara in mod constant sa renunte la fi ceea ce este si cum este, pentru a se mula mai bine modurilor introverte si cognitive de actiune si comportament?

Din fericire pentru unii, din pacate pentru altii, majoritatea dicteaza.
Ai inteles oare ca nu este strigator la cer a nu prefera inghetata de porc?
Poti intelege oare ca, in aceeasi masura, nu este strigator la cer daca eu vad lucrurile altfel?
Sau mai este cumva nevoie de timp si apa curgatoare pe Sambata pana la momentul in care unii vor incepe poate sa inteleaga faptul ca lumea nu echivaleaza cu modelul intern al niciunuia dintre noi?

“Hey, remember that person you thought you couldn’t live without? Well, look at you, living and shit.” says a text on an image over the internet.

It’s not that time heals anything or whatever… nope. It’s just that time usually comes along with getting used to certain things. Not because time has any power per se, but because substances in your brain change given some amount of intervals when certain stimuli from the outside world change.

Long story short – your brain only understands the translation of the outside world in your own inner self, much just as a computer that only works with 1’s and 0’s. Therefore, anything you think it’s caused by some external event is in fact an effect of the way the stimulus is internally translated.

The good thing is humans are highly adaptable beings.

The bad things is habituation (getting/being used to something) has a major impact on the way humans handle their experiences.

Some people are used to having a boy/girl-friend since early stages of puberty. They got so used to having a boy/girl-friend they can’t even imagine their life as single creatures. And all the social norms and especially the media everywhere strongly enforces the idea that being single is something that diminishes your value as an individual, making you incomplete and partly functioning.

Of course this is total bulls*it. There is no such thing as incomplete individuals or half-persons that can’t ever fully live on their own without their other half around. Society needs individuals to work and pay taxes and stuff, how could it get new people if reproduction would suddenly become a choice of an well informed individual and not some absolute compulsive need that is not to ever be doubted? Ever!

So… being used to always having a boy/girl-friend aside means you’re feeding your brain on the basically same substances over and over and over again. Till the point the thing falls apart and so do the substances you got hanged on and so does your little puny inside world. There’s no much difference between this and quitting smoking or coffee drinking.

Your brain has now long forgotten to function in a free boy/girl-friend related substances environment. It’s like trying to drive a car after years of not ever touching the driver seat. You still know the basic stuff, but it must pass a while till you’ll get accustomed to it again.

In contrast, one who hasn’t been interested in having a boy/girl-friend since early ages, doesn’t take single life as harsh. Of course there are other many factors implied, but habituation plays an important role here. So the thing is that at some point the story might as well go totally backwards – as hard as it is for some to get used to single life, some other individuals find it at least as harder to get used to non-single behaviors. Why? Because of the same reasons, of course. Their brain got used to properly function in a certain neuro-chemical environment and must learn at some point to get along with total different scenarios.

It’s extremely hard for someone to do the same things he/she always did, but having to now take into account other’s needs and opinions and wishes. For example: I feel hungry – I eat: whatever and whenever I wish; I don’t have to synchronize with other’s time, I don’t need to wait for others to decide upon what or where they want to eat, I don’t have to make conversation about the conditions of eating. There’s a lot less energy that goes into it and a lot more comfort.

But once you get used to having to ask others, to synchronize times and stuff, your brain substances begin to change and eventually you get used to them and feel the need to having them there as the habituation process gets stronger.

So it all narrows to what’s inside you and mostly your brain.

The sensation of not being able to live without X or Y does not really imply X nor Y, it just resumes to you and your inner self – it’s just you not being able to cope yet with the absence of some chemicals X or Y used to trigger inside you. So it will always be just about you. About you and your habit/s.

It will always be hard changing habits, whatever they are.

The more addictive the habit, the harder it’ll be.

The more socially regulated the habit, the scariest to deal with.

Let’s take a moment to imagine the monks in the extreme parts of the world.

What are they socially driven into? Are they expected to marry and have children and work hard for their family? Not at all. Are they unhappy ’cause not having a boy/girl-friend and not being popular in school or at work? Not really. Their society has other values for them to find and hold high and esteemed.

And their brains are molded so that they find comfort and pleasure with certain substances and not other, those associated with the values their world establishes as fundamental. It’s really so simple to see and readily observe how habituation plays a major part in everyone’s daily life.

You get used to wake up at a certain hour and feel irritation when having to be up earlier with even just 10 mere minutes. You get nervous when the bus arrives too late. You’re not comfortable with changes you’re not ready for yet, with things you didn’t yet prepare for. You’re used to work in certain ways and not others – change the path and drama gets in.

So let me repeat some things for some time… and get you really really accustomed to them. And having them built up in your daily life, at first. You’ll get passed thinking there’re not even worth the bother to give’em the least attention… Let me repeat them for so long you’ll be feeling weird and uncomfortable when their presence will be absent… you wouldn’t know why you’re feeling that way, ’cause you never payed enough attention in the first place you know. Let them get fused with your being, molten in your inner self… so when someone says he/she doesn’t want to pursue the same values you unconsciously grabbed and raised as your own, you’d become outraged and personally threatened.

People should understand the major role habituation plays in their lives.

All of us are capable of all kind of things. But we choose the ones we know better. It doesn’t mean they are better for us, it just means they created a path we’ve already taken and prefer to walk its dirty ways than taking a turn into unknown.

Of course this doesn’t mean any different path we could go on will be any better either.

So, have you ever wondered what are your dreams made of?

Are they truly yours?…

How would the greatest computer game ever be like?
How could it give the best experience one would ever imagine?
What should it bring into someone’s life?
Life, perhaps?…
Don’t all game developers out there try to mimic life as much as they can?
Isn’t virtual reality the concept leaning on the lips of everyone?

What if life…
Uhmm… no… what if the best game out there…
Not really… Aren’t we playing?…
So we’re caught up in the best virtual reality yet.
Just think… just imagine…
If games would become so great as to copy life in its most intimate texture, how would we then differentiate what’s real real from what’s just copy real?
Yeah… old concept, old thing, worn out already, some might say.

But wait, this is not the point of what I wanted to write about here.
This here is a story of both time and digital life.

What is it in a game that makes its entertaining side get dull? Why get players bored? What do all games do, aside getting better and better graphics?
New.
The concept of novelty, those things that are not yet known… or not yet remembered. This, you know, might be a new way of looking further into the new new.
All struggle to get the new-like experience out there into the experience of players everywhere.
New stories, new items, new levels, new characters, new sequels, new…

All this new stuff must be created.
Someone must think of it and build it.
Prior to any gaming experience, a thought experiment occurs, imaging scenarios and populating them with all the content one should happily welcome into his wallet.
So… the key aspect here is scenario… The keyword is structure.
A structure is all we need.
There is no need for intricate elements, there is no need for defining and establishing event the most insignificant spec of dust…
What if we could create it all by ourselves?

We only do this in every single common moment of every ordinary day… almost.
Hey, you know that house? – just fleeting words in a conversation you might hear…
You know what a house is, you imagine it in a certain way.
Why should anyone bother to put stuff and furniture and wall colors into it, when your mind can do it by itself. It just does it every time you sleep. It’s called dreaming.

So what if life is just a game, the ultimate game?
What if that game just offers structure?
What if the levels of that game are not yet created?
What if we are the sole engineers of the levels and characters of the game we play?
It’s all created while we play.

It’s like those popular quantum physics theories… you know, those stating that an observer could change the way something behaves…
Everyone of us is an observer. Of itself and of others.
Every culture makes its own game.
Every person has its own plays.
The rules are the same, but the way they come into shape… there are numerous ways things can come into being.
Time?
Nope, no time…
Time is created just as life is created – once it happens.
There’s no time, there’s no nothing, it all comes into shape when the intent to do so first appears.

So… this would be the greatest game yet.
The game where virtual reality is not really something that can be further separated from real real.
The game where each and everyone creates their own levels.
Where all is connected to all, in a way that only the creators know.

And like any game… Bugs!
Presumably I’m a player character.
Every level I create is a mix generated upon the input I had/was priorly given.
Everything which comes next is a feed generated from what was.
Time also…
Could I raise a bug by myself?
I sure want a bug as my pet.
I am ready to set an insert password…
Are you ready to bet
My action won’t set
Your game on error?
That’s why you wont see
This too pleasing.
Nobody likes games that crash and won’t save what was last,
Save while you can and don’t quit while lag is on, blue screen might come,
Yeah, it’s a pain, starting over again, from scratch, you f* noob, you struggle
While others laugh breaking your bones, they where there first, in the battle,
You don’t get to choose servers by knowing ahead,
You’ll find out how f* up it all was just when you’re laying around dead.

Va amintiti probabil din scoala (daca e cazul, sper ca da) sau macar de la documentarele de la TV (iarasi, daca e cazul, sper ca da), va amintiti asadar de celebrele picturi/desene/scrijelituri rupestre gasite pe ici pe colo prin diverse grote. Care picturi rupestre infatisau diverse scene, de regula niste bete ce se voiau a fi siluete/figuri de oameni, animale, chestii de-astea. Bun, carevasazica…

Dar ce cautau ele pe peretii de stanca ale sus numitelor grote? De ce s-au caznit oamenii/semi-maimutele-din-stramos-comun sa scrijeleasca cu orele in piatra/material dur pentru a le iesi un asa desen? Mai ales ca unele erau si colorate, daca imi aduc eu bune aminte. Eh, unii cica se apucau sa puna alea pe pereti ca fiind asa niste planuri strategice de vanatoare… Eu unu’ zic ca tarana/pamantul (ce-o fi fost pe jos prin pestera aia) era mai moale si mai la indemana pentru ilustrat neste chestii, ca doar nu stateai juma’ de zi sa faci un animal din planu’ de vanatoare… Plus ca dupa 3 zile de daltuit (va amintiti poate ca nu detineau dalte motorizate de otel cu varf de diamant) isi puteau da seama ca au gresit pozitionarea unuia… ce faceau, se apucau sa stearga? Deci nu. In mod clar nu erau simple planuri de vanatoare. Nici macar complexe planuri de aceeasi treaba.

Atunci de ce dracu’ se apuca omu’ pesterii sa sape in piatra cu uneltele lui primitive? Asa ca n-avea ce face, ca mamutu’ venea la gura pesterii si isi oferea jumate de pulpa drept jertfa sa aiba si gura la saracu’ om ce manca? Poate ca da, nu-i asa? NU, evident!

Omul acela din timpuri stravechi pierdea o groaza de timp sa-si daltuiasca o pestera pur si simplu pentru a-i conferi o identitate, pentru a o personaliza, pentru a se simti acasa, pentru a o face acasa. Sau pur si simplu pentru a-si marca teritoriul, desi presupun ca nu avea nevoie de desene intregi pentru a face asta, nu cred ca isi lasa dusmanii sa intre in pestera intr-atat de mult incat aia sa vada desenele si asa sa se prinda si ei: “vai, e casa ta, ups, scuze tu, nu stiam”. Desigur teritoriul ar fi fost marcat in moduri mai eficiente si desigur mai simple. Animalele infraumane isi marcheaza teritoriul si ele, unele mai inteligente care caznesc la cuiburi, tind sa le protejeze cu fermitate. Ca nu-i tocma’ floare la ureche sa faca altul.

De ce de-a lungul timpului s-au dezvoltat artele, de ce locuintele umane au fost inca din timpuri stravechi bogat decorate cu elemente care mai de care – sculpturi (busturi, statui) basoreliefuri, mozaicuri, tablouri, vaze, candelabre etc.? Oare de ce? Ca n-avea omu’ ce face? Sau poate fiindca asta schimba cei patru pereti si acoperis in care locuia in ceva ce se putea numi un spatiu cu adevarat locuibil? In primul rand este o marcare a unei identitati personale, a unui stil aparte. Apoi este o transformare esentiala: asa cum un camp arid poate deveni o gradina bogata, la fel o simpla casa poate deveni un camin, un spatiu personal in care poti trai trecand dincolo de minimul necesar oferit (un acoperis de-asupra capului). Si oamenii pesterilor aveau unde sta, erau relativ feriti de asprimea fenomenelor meteo – cu toate astea s-au apucat sa aduca totusi ceva in plus spatiului lor. Si asta se tot intampla de mii de ani incoace.

Casa nu este un simplu ansamblu de pereti, este cu mult mai mult decat atat. Se pare insa ca, in timp ce majoritatea oamenilor din state mai civilizate au inteles si inteleg un astfel de lucru elementar, se pare ca la noi in draga noastra capitala a dragii noastre tarisoare, sunt destui care au ramas chiar in urma oamenilor din epoca de piatra. Au cam pierdut destul din evolutia in acest domeniu. Peste tot in statele civilizate cu ceva istorie in spate se incearca din rasputeri prezervarea identitatii culturale a vremurilor trecute. La noi insa, nu.
La noi e simplu, maimutele-din-stramosul-comun inca sunt probabil de parere ca un copac e suficient pentru a oferi adapostul potrivit si mai mult decat necesar. La noi nu conteaza ca se distruge premeditat identitatea catorva sute de ani. E pur si simplu o chestie neinteresanta. Atat timp cat exista copaci moderni, nu conteaza.

La noi exista oameni care considera faptul ca vechile cladiri sunt doar o adunatura de pietre absolut inutile, ce poti fi distruse oricand, fara niciun fel de regret – se ridica altele moderne in loc. Poate ca astfel de oameni ar trebui trimisi si pe la Roma sau Atena, sa-i invete p-aia de acolo meserie, ce naiba stau cu gramezile alea de pietre aruncate alandala p-acolo, sa le dea dracu’ afara sa toarne niste zgaraie nori de gips-carton imbracati in sticla si otel (sa ia ochii, ca la cotofene) si gata, aia e dezvoltare, aia e afacere. Pai nu? Ce sa stai cu teancu’ de pietre roase in mijlocul orasului, cand poti ridica o minunatie de chestie de sticla, care probabil pica la primul cutremur? Dar ce stim noi p*limea aparatoare de vestigii, nu-i asa?

Pai daca tot sunt unii pusi pe distrugere… Ia sa vin eu in casa la el sa-i iau absolut tot de pe pereti, sa-l oblig sa-si schimbe culoarea la var, sa-l oblig sa puna alt model de faianta si gresie, sa-i schimb gama de mobila? Cum ar fi? Ar fi ok? Sa distrug orice inseamna identitatea proprie in locuinta aia, ca doar ce conteaza, nu? El vrea sa distruga istoria de secole a unui oras intreg – eu sa n-am dreptul sa distrug istoria de 2-3 ani a mizerei lui locuinte? Pai daca te intereseaza ca un spatiu sa fie bun doar pentru a trai in el si atat, atat iti dau si eu, iti dau 2 camere a cate 4 pereti si gata. Vrei plasma? Du-te frate de te-mpusca, la ce-ti trebe plasma? Plasma face parte din minimul necesar vietii? Si-asa stai mai mult plecat, n-ai nevoie de plasma. Vrei microunde? Vrei wireless? Dar la ce-ti folosesc astea dom’le, parca ziceai ca un acoperis deasupra capului e de ajuns, si nimic mai mult. O sa zici probabil ca astea sunt nevoile/cerintele societatii moderne. Putin imi pasa care sunt cerintele societatii moderne. Societatea moderna nu tin minte sa aprobe distrugerea patrimoniului, istoriei nimanui. Plus ca, desigur, societatea moderna nu inseamna ce crede orice marlan ca inseamna, de pilda sa poti face mici pe balcon la hotel de 5 stele. Societatea moderna e mai degraba in Anglia, Belgia, Franta, Austria decat in Romania.

Multi sunt de parere ca vechiturile imputite de case trebuie demolate, fiindca sunt vechi si imputite. In primul rand, sunt imputite fiindca s-a permis degradarea lor in mod constant – de ce? Fiindca mai usor se scot bani din demolare si constructia a ceva peste locul ala, decat din consolidare/renovare sau macar igienizare. Asa ca se lasa in voia domnului, se mai ajuta cu ceva familii de tigani carora li se permite mai orice, se mai pune un foc, doua, din greseala, pana ajunge de cade o piatra din ea si apoi e declarata risc seismic si rasa. Deisgur ca sunt blocuri comuniste intregi cu risc seismic major, pentru care nu se face mai nimic. Dar asta e ceva insignifiant. Statul comunist si-a facut treaba cand cu nationalizarea, statul neocomunist o cotinua, facand ce vrea el cu casele in cauza.

De ce s-ar baga bani in case vechi, ar tipa in gura de sarpe unii? De ce s-ar baga bani in blocuri noi cu materiale de kkt, ce cad la primul cutremur de mai mult de 6 grade, intreb eu? Multe dintre casele vechi au trecut prin cel putin 3 cutremure, printre care si cel din 77. Blocurile ceausiste s-a vazut cat rezista in 86 si 91. Pe astea de sticla inca nu le-a prins nimic, dar sigur cand le va prinde, va fi jale. De ce? Fiindca banii nu se duc pe materiale de calitate, se cumpara cel mai ieftin produs si restul se duc in buzunarele altora. Ca veni vorba de bani aruncati in vant chiar: anul trecut (2010) in vara, s-au schimbat bordurile si s-a asfaltat (cu strat extrem de gros, nu am mai vazut 3 straturi de asfalt succesive) Soseaua Pipera intre Nicolae Caranfil si Barbu Vacarescu. Ba au mai lucrat si la amenajarea spatiului in panta de la blocurile dinspre N. Tot anul trecut, prin octombrie cred, au inceput constructia pasajului peste Barbu Vacarescu. Incepand de la Cimitirul Sovietic au fost scoase toate bordurile, s-a dus tot asfaltul pus, toate amenajarile au fost distruse. Oare chiar asa apare un plan de pasaj peste noapte? Care om intreg la cap si-ar pune faianta pe un perete ce stie ca ulterior il distruge? Cine raspunde pentru miile de euro pierdute aiurea-n tramvai? Dar vai, primaria este constiincioasa si se cazneste sa infrumuseteze orasul si sa fie eficienta si moderna. Asa cum breteaua de langa Herastrau pe Aviatorilor (intre Ambasada Chinei si Piata Charles de Gaulle) sta de luni intregi in constructie, desi bulevardul principal a fost tras foarte rapid. Primaria, draga de ea…

Sunt destui care apara modernismul si ar face orice pentru el. Inclusiv ar mutila un oras.
Cum le-ar place astora sa vina primaria sa le dea parintii afara din case, pe motiv de dezvoltare? Cum le-ar place ca locurile in care au crescut sa fie sterse de pe fata pamantului? Nu-i chiar asa de nostim cand e vorba de propria persoana, nu-i asa? Dar cand e vorba de altu’, da-l dracu’, ce * mea. Sa faca, sa dreaga, sa distruga, sa rada tot. Pe acelasi principiu pot veni si eu maine cu mandat de la primarie (poti lua orice pe spaga, se stie) – stii ce fratice, mars de-acilea, ca imi trebe terenul asta sa fac eu un muzeu al WC-urilor. Ia mars tu la mama naibii la periferie prin tiganie, ca doar acolo pot sa-ti dau casa la schimb. Nu-i asa ca suna frumos? Nu-i asa ca-i al naibii de nostim sa distrugi identitatea altora, atat timp cat pe tine te doare-n cot?

Ia sa fi trait astia modernisti in Bucuresti. Ia sa fi vazut cum orice cladire cunoscuta ca si copii in anumite zone e rasa de pe fata pamantului. Ia sa vada ei cum aproape orice reper care insemna ceva pentru ei e spulberat in neant. Sa vezi ca 70% din locurile unde te-ai jucat, unde obisnuiai sa mergi la cumparaturi sau distractie mai tarziu, unde te plimbai… 70% din toate astea sunt acum inlocuite de parcari, de malluri de fitze cu cocalari si pitzipoance de scuipa seminte din masina, de caldiri de birouri de 7-8 etaje dar fara parcari, ca iesea mai ieftin… cum ar fi? Ce te mai leaga de orasul asta? Nu ar mai exista obiecte de atasament, orasul ar deveni un alt oras, un oras cu care nu mai ai aproape nimic in comun… si de care te doare in cot. E ca si cum ai afla de la stiri ca un copil a murit nu stiu pe unde in lume – si ce daca? Dar daca ar muri la tine in oras, parca e altceva. Iar daca asta ar fi in cartier, ar fi mai nasol, iar daca acel copil ar muri pe strada ta, parca ar fi cumva… iar daca l-ai fi cunoscut, poate ca ar fi fost cu totul altfel. In conditiile in care devii alienat de propriul oras, nu-ti mai pasa de el. Si de aici nu-ti pasa decat de tine. Si cand fiecaruia nu-i pasa decat de el, e nasol. Si e absolut tragic mai ales cand fiecare se crede un Dumnezeu si buric de Pamant, iar toti ceilalti sclavii lui, ce ar trebui sa-l venereze, sa-i dea prioritate cand trece pe rosu la semafor, sa-l lase in fata la coada de la hypermarket, sa vina cu colindu’ si la final ei sa-i lase bani, sa-si ceara scuze ca n-au boxe mai puternice sa-i imprumute sa se auda maneua si la blocul vecin, nu numai la al lor…

Ce multi nu realizeaza poate este faptul ca identitatea unui oras se realizeaza in timp. Iar identitatea inseamna in mare parte istorie, memorie. In conditiile in care distrugi istoria unui oras, distrugi identitatea acelui oras, distrugi punctele comune ce reprezentau lianturi atat intre om si oras cat si intre oameni, avand ca subiect comun orasul in sine. Daca nu mai exista identitate, nu mai exista sens, nu mai exista rost. In lipsa identitatii devenim niste papusi ce se perinda automat pe strazi, ca niste straini absoluti. Absenta identitatii presupune absenta comunitatii. Nu poti fi o comunitate cand nu ai nimic in comun cu cei din jurul tau. Nu te prea poti considera parte comuna din comunitatea unui bloc din care o treime e reprezentata de pensionari, o treime din adulti pe la 35 ani cu copii, iar restul sunt fie chiriasi, fie studenti, fie persoane singure sau tineri ce traiesc impreuna. E destul de greu sa simti ca faci parte din comunitatea de locatari ai acelui bloc. Iar daca nu exista simtul de comunitate, nu exista nici interes, se instaleaza indiferenta si nepasarea, desi tu individual esti un individ responsabil si inimos. Si mai e si vorba aia, divide et impera…